Am gasit undeva un citat din Borghes care ma urmareste de ceva timp si faptul ca nu mi-a iesit din minte m-a pus pe ginduri ; “ ce poti sa-i daruiesti unui barbat caruia ai vrea sa-i daruiesti universul ??”Mi-a ramas in minte nu doar pentru ca suna frumos ci pentru ca de atunci il aveam pe el in gind – pe el , asa blind si bun si totusi om trecut prin toate , suportind cu stoicism multe , mai multe , cu sufletul lui delicat dar cu o forta si si o tandrete parca ale altcuiva…lui ma gindisem ca ,daca as putea, i- as da luna de pe cer…stiu , se obisnuieste invers, ca el sa-i dea ei luna de pe cer dar cind el iubeste tacind si facind trebuie sa fie cineva care sa –si asume culesul lunii …
Se intimpla citeodata in viata sa-l gasesti si de obicei e vorba de o iubire imposibila ; stiu , noi uneori cu disperarea catre concret am vrea sa deslusim , sa punem totul cap la cap ,sa lamurim . sa limpezim , sa vedem poate …eu nu fac mai parte din zona asta , de fiecare data cind am vrut sa fac si sa dreg , sa fie asa si nu altfel am dat gres , dorinta mea de a pune ordine a creat brese care au generat rupturi –eu am inceput sa-i multumesc lui Dzeu pentru fiecare poveste de iubire pe care am trait-o si care mi-a traversat viata si am lasat-o sa se sfirseasca …sau o las pe ea sa sa mai arda cit mai are de ars… Exista oameni,barbati, femei-facuti altfel , dintr-un fel de flacara pe care nu-i poti inchide intr-o casnicie minunata la inceput ( toate sint minunate la inceput)dar care intra in monotonia din care face parte viata insasi-asa merg lucrurile …pe oamenii astia nu-i poti lega de casa copii , ciine , pisica…sint altii care au vocatii de familisti- ei nu sint asa, ei nu pot asa ,oricit ar incerca sint teribil de nefericiti si ii nefericesc si pe cei la care tin …ei sint mereu in cautari de povesti speciale care sa le umple vietile si care sfirsesc prin a le sfisia inimile dar ei asa traiesc –asa functioneaza …si pe urma iti arata-asta am pictat atunci, asta am sculptat atunci , asta am scris atunci …daca nu intelegi din mers ca ei sint doar spirit si flacara ai pierdut tot-si pe ei i-ai pierdut si bucata de fericire pe care puteai sa o ai .. fericirea nu e asa o bucata intreaga sa-ti tai tu cit vrei! E asa …cite un pic din care prinde cine poate cit apuca sau fuge dupa un alt strop…
Se intimpla sa-l gasesti ziceam –si sa ramii amutit ca nu stii ce sa faci sa nu strici …nu stii cum sa pui capat avalanselor de intrebari-cum am trait atita timp fara el , de cite ori o fi trecut pe linga mine si nu l-am vazut , de ce tocmai eu , e prea mult , ce fac acum ca parca s-a rasturnat cerul cu bogatia lui toata ….pina la starea de gratie in care nimeni si nimic nu te mai poate face nefericit, linga el totul e linistit si calm si uneori iti trce prin minte ca daca aia ar fi ultima zi …
Cauti toata viata ceea ce literatura a numit “jumatatea”ta;poate exista sau poate e doar in imaginatia noastra insetata dupa absolut si perfectiune , poate ca nici acum nu sti de unde pina unde se intind iubirea si compromisul, prietenia si ingaduinta, admiratia si respectul …cautam si unii au norocul sa simta undeva in plexul solar acel ceva nedefinit , ceva fara nume , cum nu a mai fost si si-si spuna”whaw!!” Intr-o buna zi am inteles; “iubesti un barbat felul felul in care te face sa te simti linga el “!!a spus o femeie desteapta , Aurora Liiceanu pe numele ei …si ce nu stiusem sa-mi explic acum 20 de ani am priceput acum ……linga el eram in stare sa darim lumea –lucram 12 ore in santier , mergeam seara la repetitii si faceam meditatie pt examenul de de admitere la fillologie- asta insemnind ca dupa ora 18 eu ma duceam la mediatii la limba si literature franceza, limba romana si literatura romana …si o vreme m-am mai dus la un curs de canto la la Mihaela Runceanu …cind , cum faceam .. habar nu am …probabil ca asa ne construim in inimi un soi de tipar ; pe urma il cautam si cautam …facem incercari sa nu ne mai reproseze prietenii ca stam cuci , ca sintem antisociali …si intr-o zi , cind nu mai astepti nimic , cind ai orice alte preocupari numai asta nu- il gasesti ..nu s-a nascut ieri , pentru tine ., are si el bagajele lui de viata dar parca recunosti “simptomele ‘…..si simti clar limpede –da …asta ceream ,asta voiam …
De aici scrieti voi povestea ….si-o scrie fiecare pentru el –devii intelept si iti iei felia de fericire sau te lacomesti si risti sa strici, sa pierzi …parca si timpul e altfel , parca si el se grabeste –tu esti singurul care-i poti da o masura …si un fel de alta dimensiune …
Linga el ma simt in siguranta , linga el simt ca orice ar fi trece , linga el nimic nu pare asa complicat., linga el parca nici frig nu mai e…daca ai simtit asta odata in viata stii ca trebuie sa-i fii recunscator cerului ca te-a lasat sa traiesti asta ,ca ai avut privilegiul sa traiesti fie si un timp asa…stiu , e un moment in care te intrebi daca am sta impreuna , in aceeasi casa , zi de zi am mai fi asa ?asta e una din intrebarile la care nimeni nu-ti poate raspunde –nici tu , nici cealalat..si atunci ar trebui sa devii intelept si rabdator si sa nu-l inlantui cu ceva , cu orice care ar putea tulbura linistea ..si mai cred ca destinul are treaba lui –daca e o sa fie …daca nu …nu…deciziile se iau in doi , cu inimile pe masa la vedere ,cu promisiuni nefacute dar simtite …
Nu sint atit de erudita incit sa vorbesc despre Marcel Prout dar povestea lui cu madlenele (In cautarea timpului pierdut)mi-a trezit brusc in minte niste imagini ratacite ;
mi-au ramas ochii pe miinile lui,pe incheieturile miinii lui,miinile lui subtiri si delicate …daca te uiti cu atentie la miinile lui poti sa intuiesti caldura si tandretea si emotia dar nici nu ti-ar trece prin cap ca dincolo de miinile astea asa de blinde e un barbat cum nu stiu citi mai sint! m-am surprins uitindu-ma la miinile lui si la siguranta cu care face tot , la linistea cu care face tot , la tacerea cu care isi inconjoara si bucuria si linistea si furtuna care ar putea izbucni , mi-a ramas mintea si inima acolo, in ochii lui timizi care vorbesc cit pentru toata viata …
De la el am inceput sa invat sa tac mai mult si sa ascult mai des,sa-mi pun dorinte mici , sa-mi sterg lacrimile si sa ma ridic …si mai fac ceva – incep sa –i las lui Dzeu tot ce-mi leaga inima de cineva –sa dea , sa ia , sa aduca , sa alunge….daca in mintea mea ramin ochii si miinile lui ce drept am sa pun stapinire pe trup ?
Ceea ce dăruim, de fapt, ne aparține… dăruind vom dobîndi… Știu că știi asta…
Frumos, trist, profund,………
Ne lasam in voia Domnului dar Dumnezeu ne-a lasat liberul arbitru, deci nu ramane decat sa spunem :
“Da-mi, Doamne, seninatate ca sa accept lucrurile pe care nu le pot schimba, curaj ca sa schimb lucrurile pe care le pot schimba si intelepciune ca sa fac diferenta intre ele” (Reinhold Niebuhr)
Ganduri bune !
multumesc pentru gindurile tale !asa e – avem liberul arbitru -ideea sa stim care e drumul drept -la stinga sau la drepta!!
stii…ma gandeam…e un strop de tristete undeva printre gandurile tale…dar stiu pe pielea mea, ca tot ce primim este ca sa invatam tot ce avem nevoie sa luam cu noi mai departe – cerem dragoste si primim sansa de a iubi nu de a fi iubiti, cerem putere si primim ceva care sa ne doboare pentru a ne vedea ridicandu-ne si mergand mai departe…daca toate ar fi roz de frumoase, n-ai fi scris azi, aici, asa…dar pentru ca le-ai trait, scris si simtit in felul asta, inima ta e cat lumea de mare, de impacata si adanca de dragoste…nu-i asa ca a meritat? iti multumesc pentru ca m-ai bucurat si azi… sa nu te opresti sa scrii ! niciodata
Anca -da a meritat! multumesc !!!
Nuami, mi s-a strans sufletul citind textul tau… Eu n-am fost niciodata inteleapta. N-am stiut sa ma multumesc cu ce am, ori mi s-a parut ca mi se da peste masura, ori ca merit mai mult, parca nimic nu e facut dupa calapodul meu. N-am stiut niciodata sa zic, sa simt – daca m-ai iubit si nu ma mai iubesti, bine, du-te, eu o sa zambesc la ce-a fost. Eu cred ca pot darui eternitati in iubire, in prietenie, si de aceea pretind eternitati. Nu-mi plac oamenii care ard repede, care iubesc si fug, care mangaie si uita de pe o zi pe alta – nu-i inteleg, nu-s din aluatul meu. De aici si multe dezamagiri… Dar stii de ce nu m-am schimbat? Pentru ca am intalnit si oameni exact ca mine, oameni cu care stiu ca pot construi pe termen lung, langa care nu am senzatia ca-mi scapa totul printre degete. Si simt ca si tu esti unul dintre ei…
Daruind vei dobindi… asta nu e un secret…
Frumos scris, dureroasa, calda, intelepciune. De unde ne vine ea? Din iubire.
alina -stiu despre ce vorbesti…lumea se schimba si eu vreau sa-i dau ragaz sa fie cum era ea cindva -asa , cu iubiri pentru o viata si sincera …daca in spatele incercarilor mele de a face pace cu mine si ce mi se da se asterne povestea de care spui e cu atit mai bine …incerc sa nu mai pun zgura pe inima – ma cunosc , sint patimasa si usor de ranit-si atunci ma educ -atit! si ma lupt sa devin mai inteleapta ! cine zice ca-mi iese ? mereu ?e un dar de la dzeu cind intilnim oamenii ca noi , care nu uita a doua zi , care nu te ranesc spund ca o fac din iubire, care nu-ti infig cutitul in inima spunind ca un sut in fund e un pas inainte , care sint de gasit exact atunci e e nevoie – e un fel de rasplata …si cum toate vin la pachet …
Te-am vazut aseara la Brancu…..
Numai un om foarte inteligent poate face comentarii atat de corecte si delicate in acelasi timp, numai un om educat isi poate spune parerea fara sa judece ,sa jigneasca,sa acuze,numai un om de omenie…poate ramane om. Felicitari din tot sufletul !
Ganduri bune !
multumesc frumos-m-am cam emotionat!!!
Nuami, eu nu pot sa inteleg cum tu, desi ai o timiditate absolut delicioasa, pe o scena sau la tv infloresti, stii sa tii in priza un public intreg. Mai ales la stand up comedy mi se pare extrem de dificil! E un contrast foarte interesant in cazul tau.
Mie, daca imi pui un microfon sub nas, lesin! 🙂
habar nu am – e un mister si pentru mine …nu o sa lesini ca nu ai de ce ..emotia aia e creativa si folosita cum tebuie te poate ajuta …o sa vorbim …te pup !!!!
ma bucur mult ca am gasit acest blog si ca pot citi despre “realitate”…. felicitari din toata inima si va iubesc.
multumesc draga mea!te mai asteptam!!
Draga Nuami,desi te-am descoperit atit de tirziu..sint f miscata de naturaletea si dezinvoltura scrierilor tale!! sint aidoma unor diamante..gasite in praful drumului..!!Tu ,ti-ai gasit ratiunea in dorinta de a umple si golul altor suflete..Ai mare dreptate..daca oamenii respecta intelesul miinilor..a celor pe care ii iubesc..drumurile lor ,nu vor mai fi ca liniile paralele,ce nu se intilnesc niciodata. Am convingerea ca vei invinge singuratea …fiecare dintre noi,are un loc unde dragostea nu te mai poate separa …cred ca asta iti doresti ,in cele din urma!!? Si eu,una…la virsta mea..impartasesc aceeiasi opinie..ma impac cu ce mi-e dat,spunindu-mi ca atit mi se cuvine!!Te imbratisez ,cu toata sinceritatea inimii!!
multumesc din suflet!!te imbratisez si eu!
uneori cerem lucruri care nu sint bune pt noi ..ce ni se pare singuratate e de fapt un timp care ti-e dat pt tine -sa te aduni, sa te regasesti , sa te recompui …ca sa poti trai …tu cu tine ..e usor sa traiesti cu cineva -daca tu cu tine nu poti ….e mai complicat …si tin mult la libertatea mea -si daca ne gindim ca si celalalt tine la libertatea lui …e un punct de plecare !multumesc pt ca ai trecut pe aici !!