Asta imi umbla prin cap de la o vreme! Fir-ar a dracului de treaba, ca daca descoperea Gabriela Man faina aia mai repede, slabeam si eu mai repede si-l mai prindeam pe Dan Silviu Boerescu la conducerea lu’ Playboy – om ma faceam! Ca el mi-a zis asa odata in gluma – acea conversatie, na, ca era la emisiune… E, atunci sa fi… ca se mai taie la Photo Shop de colo, de colo, celulita cine stie ce nu prea am – pe vremea aia ma mai duceam si la o sala, ca nu erau preturi nesimtite, si-mi permiteam… Acu ce sa mai fac??
Recunosc ca si mie imi vine sa rid cind citesc… sint destul de stringhera si cind fac cite-o sedinta foto pentru ce miri ce (poate sint rare, nu am exercitiu?!) daramite sa stau eu goala pusca sau acoperita cu cite un pic de sclipici pe ici pe colo, in fata unei intregi echipe care sta si-mi numara vergeturile de! Si hai, cu echipa o scoatem la capat, ca poate semnez si eu un contract, ceva, si nu se apuca sa scrie in presa cit de rau arat sau ce lipsita de imaginatie sint … Dar ce facem cind apare revista?? Deschisa larg la pagina cutare si eu cica ma tavalesc languroasa pe o blana si se intrevede un asternut de matase?? Ha? Cind toata mirlanimea se uita la mine si are senzatia – corecta, acum, din perspectiva lui! – ca ma stie de-a fir a par!? De aici se duce dracului tot si nu mai pot nici sa-mi imaginez asa o drama …
Sa lamurim lucrurile! Fotografia nud este arta! Drumul de la o fotografie artistica la una care indeamna la altceva e cit o dunga de creion pe pleoapa – e asa de usor de trecut dintr-o parte in alta, incit de multe ori se incurca si se confunda lucrurile! Macar ca si perceptie! Clar nu sint impotriva acestei practici, dar nu pot sa nu observ ce “pepiniera” de dive a devenit aceasta “etapa“ in nasterea artistica!!
Inca ceva – eu nu am niciun fel de frustrari! Ba, mint – am una! Ca nu joc!! Mi-e dor de spectacolele de teatru, de repetitiile in care rideam de nu se mai putea repeta, mi-e dor sa ma duc la repetitii si sa uit de basescu, de udrea, de videanu si de ialomitianu – da, asa, cu litere mici! – mi-e dor de fericirea aia care nu se compara cu nimic! Asta e singura mea frustrare! In rest … ma uit cu un ochi ingaduitor la fetele astea tinere si frumoase – imi permit, ca acus fac 48 de ani – si daca as putea, le-as spune sa fie atente, ca timpul nu se intoarce!!
Le-as spune ca tot ce faci acum se intoarce impotriva ta la un moment dat, ca felul in care te expui le permite multora sa fabuleze, ca frumusetea nu tine si ca trebuie sa ai ceva pe care sa te poti baza – nu, Dreptul facut pentru PR nu se pune – , ca indiferent cu ce milionar o sa te mariti, o sa ramii tot aia care facea si dregea, ca nimic nu te face mai frumoasa si mai puternica si mai sexoasa decit independenta –mai ales aia financiara, ca daca sari din craca in craca acum, peste un timp nici cei mai mari doctori nu-ti pot aduce copii aruncati pe girla ca nu era cazul si momentul, ca singurul lucru care e mai important decit averea e reputatia! Ca asta e toata averea pe care le-o lasi copiilor – numele tau curat! Si, in treacat, as mai aminti ceva – ca banii lui sint ai lui, banii tai sint ce cistigi tu si ca toate pe lumea asta au un pret! Si ca tu alegi cum sa traiesti si cum platesti!!
S-ar putea sa fiu desueta, dar fericirea e facuta din lucruri atit de mici, ca uneori nu le iei in seama! Pun mare pret pe iubirea semenilor si respectul lor si cind merg pe strada -merg mult pe jos – zimbesc si-mi arat toti dintii din dotare cind lumea se opreste din mers si ma intreaba ce-mi face ciinele, unde ma mai vede, daca e adevarata treaba cu faina sau ce parere am de politica lui Teo! Nu apuc sa raspund ca se face verde, unu claxoneaza – sintem in Bucuresti, nu? – si coloana se pune in miscare ! Daca m-ar fi vazut in toata splendoarea mea intr-o revista de-asta, poate mi-ar fi strigat altceva pe geam …sau poate eram deja milionara …nu o sa stiu niciodata! Stiu doar ce ma face pe mine fericita! Si astept sa se intimple ceva care sa-mi demonstreze ca am ales drumul bun ! Altfel – daca ma mai nasc odata, tin drumul drept la Playboy!
Recent Comments