Nu am fost niciodata un om bogat – in bani – zic! Am avut perioade cind am cistigat mai bine decit restul lumii, dar nu  atit de multi pe cit s-a spus! Nu am masina, nu am bani in cont , nu am casa – stam intr-o casa inchiriata – si nu mi se pare chiar o drama ca nu le am! In mintea mea sau cu voce tare am facut un fel de intelegere cu Dumnezeu – l-am multumit ca imi da atita putere, incit sa nu tinjesc dupa prostii, dar ca il rog sa aiba grija de ai mei! Ne tinem amindoi de cuvint – multumesc Doamne! – si promit sa nu ma las dusa de val! Si sa-I fiu recunoscatoare ca sint bine – atit cit se poate de bine pe plaiurile mioritice – ca altele de unde!?

M-am implicat asa cum am putut sa adunam bani pentru Florentina Vana – un medic rezident de 27 de ani, care are inca nevoie de bani pentru o operatie pe creier -vindecarea e posibila – ne trebuie doar bani! E greu, ca acelora care ar putea sa ajute nu le pasa si ca de fiecare data tot cei cu bani putini au impartit din putinul lor cu colegii Florentinei! E ceva nou in ce va spun? Ma tem ca asa a fost si asa o sa fie mereu, dar cum nu avem de ales trebuie sa ne  descurcam singuri! Noi intre noi!

Pentru asta am  facut un drum la Craiova – de unde am plecat in 1990, pentru ca prietena mea –de 4 ani –s-a combinat cu baiatul de care imi placea mie, si cum locuiam in casa ei …m-am intors in Bucuresti, m-am reparat sufleteste si am pornit din nou pe un alt drum!… Am avut ceva emotii – m-am tot gindit la oamenii din Craiova pe care i-am iubit mult – actorii papusari de la teatrul de papusi, de care nu am reusit sa dau – am stat 2 zile si au fost cu totul socotite pe evenimente-, la actorii din National, cu care nu am reusit sa ajung la cafea – nu ni s-au pupat programele, ca ei repeta in draci – ma gindeam cum sint, cum arata, daca o sa-i mai recunosc… M-am vazut cu alti prieteni si da, pe ei i-am recunoscut! Sint la fel, doar ca au albit un pic, insa ochii au ramas la fel-vii si luminosi, au inca  vise pe care si le indeplinesc incet, au  dorinte mici care par mari odata ce se materializeaza…Am intrat in filarmonica unde am vrut sa ma angajez pe vremuri – in cor! Am fost socata de cit de frumos arata locul, dar si de cit de frumos m-au primit! Erau in repetitie, eu am vrut sa le dau niste pliante cu Florentina – si ei s-au chemat unii pe altii sa ma vada, am schimbat carti de vizita…am aflat ca ei vin si cinta in concerte cu Tudor Gheorghe …ce lume frumoasa! As minti daca nu as recunoaste ca nu m-a magulit atentia lor, prietenia oamenilor de pe strada care luau fleyer-ele si-mi multumeau …

Am facut spectacol de stand-up in 2 cluburi – a fost frumos, au fost multi tineri, majoritatea –au ris au vorbit …dupa spectacol au venit pe rind, ei sau ele, sa-mi spuna ca s-au regasit in ce am spus, ca i-am razbunat ….

Am stat intr-o camera de protocol in caminul de rezidenti – ce frumos a fost!!! Am vorbit pina in zori, am mincat la 4 dimineata prajituri si rosii si brinza pe o noptiera, am ris ca nebunii pe strada pustie cu urna cu bani in brate, am numarat bucurosi banii –fiecare leu conteaza!

A fost poate unul dintre momentele in care mi-a parut rau cu adevarat ca nu am bani multi , sa-i pot da Florentinei, Ioanei, lui Dax … Da, stiu, pare ipocrizie sa spui ca nu-ti prea pasa de bani – eu pot sa spun ca nu tinjesc dupa ei, ca vin intotdeauna la pachet cu ceva – cu o nefericire, cu o drama, cu o neimplinire… Poate se vede prost de la mine povestea asta cu bogatia, poate sint modesta si fara ambitii – habar nu am! Stiu doar ca drumul si intilnirea asta m-au facut un om bogat –am simtit ca oamenii aceia pe care nu i-am vazut niciodata cereau ajutor pentru colega lor si eu m-am dus sa-i ajut, s-au purtat asa de cald si de frumos cu mine, ca nu-mi mai venea sa plec! De fapt, ne-au escortat pina la iesirea din oras – ca pe vedete…

Cu bani sau fara continui sa cred ca adevaratele averi sint oamenii care ne iubesc si care ne lasa sa-i iubim, care spun “am nevoie de tine “! Si tu ramii sa ajuti, oamenii care raspund la telefon si te descurca, chiar daca sint in concediu si nu ar mai vrea sa stie de nimic, oamenii  care te iubesc fara sa stii de ce… Oameni care rid si se bucura cind te vad… oamenii aceia care se uita in ochii tai si te lasa sa te uiti in ochii lor, si-n sufletul lor, si intelegi ca uneori poate fi posibil …orice!

Mi-e dor de mama…mi-e un dor nebun si disperat de mama…sa plecam amindoua la padure, sa-mi arate luminisurile unde dupa ploaie gasim ciuperci, sa-mi arate unde ar fi trebuit sa fie padurea noastra daca s-ar fi facut imparteala cum trebuie, sa-mi arate cum sa ma uit la lemnele pe care le cumpar – sa fie si uscate, nu numai verzi, ca nu tin jar si se stinge focul peste noapte, sa mergem impreuna sa cumparam lazi de rosii, sa facem bulion – tocam la masina zeci de kg de rosii si-mi lingeam degetele… Sa adunam prune din toti prunii pitici de la locul nostru si sa le punem la uscat – fugi si aduna-le! – cind incepea ploaia, sa ma lase sa bat nucul si sa ma murdaresc pe miini de coaja verde, cruda…  

Mi-e dor de ea, sa plec cu ea, sa-mi spuna cit de mult i-a placut sa cinte, sa invete limbi straine… Mi-e asa de dor de mama si nu pot sa-i spun toate astea ca se emotioneaza si se pune pe plins… Mama plinge cind gaseste caiete vechi de-ale mele in care scriam tot felul de chestii, mama plinge cind gaseste niste incercari de a-mi coase singura fuste – le gaseste, le pune bine si ma suna si-i simt lacrimile din glas cind imi spune „ce copil bun ai fost tu”…!
Ii multumesc lui D-zeu pentru tot ce nu am si pentru ca mi-o tine pe mama …Asa cum e, ca nu mai merge decit tinuta bine din ambele parti – dar nu se plinge niciodata -citeodata ma suna si-mi spune ca ea e ok asa, ca se satura de citit …sigur ca se plictiseste, ea care toata viata a alergat non stop de parca se oprea lumea  in loc daca ea se oprea, dar are in ea atita curaj, atita vointa, atita limpezime si blindete, incit la cei patruzeci si citi ani am, cind ma simt ca un copil napastuit,  o sun si ma pling de prostii… O gasesc mereu calma, si linistita, si-mi imi spune sa am rabdare, ca „morile Domnului macina incet”…

Am sunat-o de doua ori azi si am vorbit despre alte lucruri, ale  noastre… sa o aud vorbind pur si simplu, sa-mi spuna ca, daca nu ma trage inima sa fac ceva, sa nu ma ingrijorez ca D-zeu o sa-mi dea gindul bun si o sa stiu incotro sa o iau sa nu dau gres…

Cu ani multi in urma, cind era urgia cu avorturile – toate se faceau clandestin si se murea pe capete – mama mea, mama de 4 fete, cu un tata disperat ca are numai fete -4- era vesnic cu ochii pe noi, cu bilete semnate de director ca intirzii si de ce. Eram vestita in scoala ca si pentru munca partiotica ma duceam la directorul Motoc sa-mi semneze biletul de intirziere – mama mea mi-a spus ca daca se intimpla vreo nenorocire sa nu facem prostii! „Imi aduceti mie copiii si-i cresc eu! Si pe asta batrin lasati-l in grija mea”!!!  Nu s-a intimplat nimic din toate astea, eram prea ocupate cu scoala si cu examenele, si cu dorinta de a face ceva cu vietile noaste – altfel te pindea dupa colt tesatoria cu cite 8-12 razboaie, care-i mincase tineretea mamei, sau otelaria din Tirgoviste… Nu s-a intimplat nimic, dar ce linistitor si ce reconfortant a fost sa stiu ca, orice ar fi, mama e linga noi!!

Mi-e atit de  dor de mama… sa stam si sa gatim de Pasti sau de Craciun, sa punem carnea la sarat, sa punem muschii la oala.. Mama s-a prins devreme ca „nu esti buna de munca”!! Doamne, ce-o sa faci tu in viata ta?! Si m-a lasat sa ma cufund in romanele mele de dragoste, sa-i povestesc despre nobletea celor trei muschetari sau a lui Winnetou…Mama m-a simtit si m-a lasat sa fiu asa cum sint azi – independenta, fara constringeri, libera…
Mama imi spunea cel mai des: „viata e frumoasa cind o traiesti pentru altii”! La inceput m-am infuriat si am avut discutii lungi cu ea pina am inteles ce voia mama sa ma invete – o aveam deja in mine, mi-o daduse cind m-a adus pe lume – dragostea… As putea sa scriu pina miine despre mama mea – si cred ca si voi puteti;cine are norocul sa aiba asa mama e un om fericit!

Asta imi umbla prin cap de la o vreme! Fir-ar a dracului de treaba, ca daca descoperea Gabriela Man faina aia mai repede, slabeam si eu mai repede si-l mai prindeam pe Dan Silviu Boerescu la conducerea lu’ Playboy – om ma faceam! Ca el mi-a zis asa odata in gluma – acea conversatie, na, ca era la emisiune… E, atunci sa fi… ca se mai taie la Photo Shop de colo, de colo, celulita cine stie ce nu prea am – pe vremea aia ma  mai duceam si la o sala, ca nu erau preturi nesimtite, si-mi permiteam… Acu ce sa mai fac??

Recunosc ca si mie imi vine sa rid cind citesc… sint destul de stringhera si cind fac cite-o sedinta foto pentru ce miri ce (poate sint rare, nu am exercitiu?!) daramite sa stau eu goala pusca sau acoperita cu cite un pic de sclipici pe ici pe colo, in fata unei intregi echipe care sta si-mi numara vergeturile de! Si hai, cu echipa o scoatem la capat, ca poate semnez si eu un contract, ceva, si nu se apuca  sa scrie in presa cit de rau arat sau ce lipsita de imaginatie sint … Dar ce facem cind apare revista?? Deschisa larg la pagina cutare si eu cica ma tavalesc languroasa pe o blana si se intrevede un asternut de matase?? Ha? Cind toata mirlanimea se uita la mine si are senzatia – corecta, acum, din perspectiva lui! – ca ma stie de-a fir a par!? De aici se duce dracului tot si nu mai pot nici sa-mi imaginez asa o drama …

Sa lamurim lucrurile! Fotografia nud este arta! Drumul de la o fotografie artistica la una care indeamna la altceva e cit o dunga de creion pe pleoapa – e asa de usor de trecut dintr-o parte in alta, incit de multe ori se incurca si se confunda lucrurile! Macar ca si perceptie! Clar nu sint impotriva acestei practici, dar nu pot sa nu observ ce “pepiniera” de dive a devenit aceasta “etapa“ in nasterea artistica!!

Inca ceva – eu nu am niciun fel de frustrari! Ba, mint – am  una! Ca nu joc!! Mi-e dor de spectacolele de teatru, de repetitiile in care rideam de nu se mai putea repeta, mi-e dor sa ma duc la repetitii si sa uit de basescu, de udrea, de videanu si de ialomitianu – da, asa, cu litere mici! – mi-e dor de fericirea aia care nu se compara cu nimic! Asta e singura mea frustrare! In rest … ma uit cu un ochi ingaduitor la fetele astea tinere si frumoase – imi permit, ca acus fac 48 de ani – si daca as putea, le-as spune sa fie atente, ca timpul nu se intoarce!!

Le-as spune ca tot ce faci acum se intoarce impotriva ta la un moment dat, ca felul in care te expui le permite multora sa fabuleze, ca frumusetea nu tine si ca trebuie sa ai ceva pe care sa te poti baza – nu, Dreptul facut pentru PR nu se pune – , ca indiferent cu ce milionar o sa te mariti, o sa ramii tot aia care facea si dregea, ca nimic nu te face mai frumoasa si mai puternica si mai sexoasa decit independenta –mai ales aia financiara, ca daca sari din craca in craca acum, peste un timp nici cei mai mari doctori nu-ti pot aduce copii aruncati pe girla ca nu era cazul si momentul, ca singurul lucru care e mai important decit averea e reputatia! Ca asta e toata averea pe care le-o lasi copiilor – numele tau curat! Si, in treacat, as mai aminti ceva – ca banii lui sint ai lui, banii tai sint ce cistigi tu si ca toate pe lumea asta au un pret! Si ca tu alegi cum sa traiesti si cum platesti!!

S-ar putea sa fiu desueta, dar fericirea e facuta din lucruri atit de mici, ca uneori nu le iei in seama! Pun mare pret pe iubirea semenilor si respectul lor si cind merg pe strada -merg mult pe jos – zimbesc si-mi arat toti dintii din dotare cind lumea se opreste din mers si ma intreaba ce-mi face ciinele, unde ma mai vede, daca e adevarata treaba cu faina sau ce parere am de politica lui Teo! Nu apuc sa raspund ca se face verde, unu claxoneaza – sintem in Bucuresti, nu? – si coloana se pune in miscare ! Daca m-ar fi vazut in toata splendoarea mea intr-o revista de-asta, poate mi-ar fi strigat altceva pe geam …sau poate eram deja milionara …nu o sa stiu niciodata! Stiu doar ce ma face pe mine fericita! Si astept sa se intimple ceva care sa-mi demonstreze ca am ales drumul bun ! Altfel – daca ma mai nasc odata, tin drumul drept la Playboy!